Amantii 3.0

· Amanții 第 3 冊 · Editura Herg Benet
電子書
224
頁數

關於這本電子書

“Femeia asta, autoarea adică, nu e întreagă la minte și nici ăia care o citesc, adică nici eu! Își face singură promovare, pleacă în turnee prin țară, doarme prin trenuri și pe la fanii ei p-acasă, fără teamă că dă peste vreo rudă cu vasluienii. Ăștia, adică fanii, o ajută cu organizarea evenimentelor, se implică în promovare, caută locații pentru lansări. E așa, un fel de concubinaj sau amantlâc literar de nu s-a mai pomenit. Oameni cu preocupări, profesii și niveluri de percepție diferite au devenit un fel de clan, de mafioți ai amantlâcului Made in Romania. Sau mai degrabă o sectă, mie îmi place să le spun Martorii Corinei. Și lor, nouă, ne place, because love is in the air, dragostea e în straturile de ozon. Așa cum e ea, dragostea, pe la noi, cu obscenitățile, grobianismele și rahaturile tipic mioritice. Când o să-i cunoașteți pe Cati și pe Mircea, eroii romanelor, veți înțelege ce spun.” (Cristian Niculescu, București)

“Corina Ozon face ce vrea, cu mine, cu tine, cu noi. Eu așa zic. Exact ce vrea. Ne-a scris, așa, din voleu, între două postări pe Facebook, două cărți despre Viața în Ultra High Definition. Ne place sau nu să recunoaștem, noi ăștia care o citim suntem cam loviți cu leuca în cap și stau și mă-ntreb cum de-am rezistat fără Zilele Amanților și Nopțile amanților până la vârsta asta?” (Magdalena Manea, Toronto)



“Paradox este alcătuirea Corinei. Blondă doar la păr, cu înfăţişare candidă de statuetă de Tanagra, greu de crezut că poate fi atât de spurcată la limbă şi oţeţită la fiere. Reporter par excelance, Corina are psihologia la vârful degetelor cu care tastează şi un umor dulce amar de numa numa. Şi mai are ea ceva fainisim. Nu suportă ipocrizia. Mircea şi Cati există în fiecare. Suntem noi, cei care măcar odată în viaţă am fost sinceri cu noi înşine şi cu ispita şi am călcat strâmb. Iar dacă unii s-au ţinut virtuoşi, tot au păcătuit în amantlâcul cu gândul.” (Cătălin Bădulescu, Brașov)

探索更多

為這本電子書評分

請分享你的寶貴意見。

閱讀資訊

智能手機和平板電腦
請安裝 Android 版iPad/iPhone 版「Google Play 圖書」應用程式。這個應用程式會自動與你的帳戶保持同步,讓你隨時隨地上網或離線閱讀。
手提電腦和電腦
你可以使用電腦的網絡瀏覽器聆聽在 Google Play 上購買的有聲書。
電子書閱讀器及其他裝置
如要在 Kobo 等電子墨水裝置上閱覽書籍,你需要下載檔案並傳輸到你的裝置。請按照說明中心的詳細指示,將檔案傳輸到支援的電子書閱讀器。